Testele utilizate în cabinetul stomatologic pentru verificarea vitalității pulpei dentare sunt următoarele:
1.Pulsoximetria: este o metodă de determinare a procentajului saturației de oxigen din sângele arterial circulant. Hemoglobina oxigenată și cea dezoxigenată diferă ca și culoare, așadar absorb cantități de lumină diferite în spectrul roșu și infraroșu. Pulsoximetrul funcționează pe baza unei fotodiode care emite lumina în doua lungimi de unde roșie și infraroșie. Pulsoximetria utilizează senzori care emit radiații roșii și infraroșii pentru a transilumina zona vasculară țintă și astfel sa calculeze rata de puls și saturația de oxigen. Studiile au demonstrat că rezultatele obținute prin această metodă sunt conforme cu realitatea clinică.
2. Fluxometria Laser Doppler (Laser Doppler Flowmetry): este o tehnică electrono-optică utilizată în cazul dinților cu traume, în pedodonție, ca un ajutor în diagnosticul diferențial al patologiei periapicale nonodontogenice și pentru a evalua fluxul sanguine pulpar.
Scopul aceste metode este de a măsura obiectiv, non-invaziv, adevărata vitalitate a pulpei dentare –fluxul sanguin pulpar.
Tehnica debitmetrica Doppler :
A fost descrisă în literature dentară și utilizează o sursă laser care este direcționată spre pulpă utilizând tubii dentinari drept ghid optic. Lumina reflectată de celulele sangvine circulante are o frecvență diferită de țesuturile statice înconjurătoare, iar lumina reflectată totală este prelucrată pentru a genera un semnal de ieșire. Acest semnal este uzual înregistrat drept concentrația și fluxul de cellule utilizând un termen arbitrat de unități de perfuzie (PU), unde 2,5 volți de flux sangvin este echivalentul a 250PU. Pentru o înregistrare corectă, atât senzorul, cât și dintele, trebuie să fie perfect nemișcați și de aceea se utilizează o amprentă din material solid sau din acrilat care să fixeze cele două elemente. Sursele laser utilizate au lungimi de undă variabile, generând fascicule de 1-2mW. Pentru d=filtrarea semnalului reflectat se prefer lungimi de bandă de 15 kHz. Vârful senzorului care vine în contact cu dintele conține atât fibre optice de conducere a fasciculului laser, cât și fibre optice de recepție, într-o configurație triunghiulară cu o sursă și doi detector. Ideal, acest sensor trebuie amplasat în zona cervical, la 2-3 mm de marginea gingivală. Limitarea principal este reprezentară de existența zgomotului de fond care poate altera citirile și, astfel, acuratețea metodei ăn evaluarea fluxului sanguine pulpar.
3. Alte metode non invazive de testare a vitalității pulpare:
-Fotopletisomgrafia: este o dezvoltare a metodei pulsoximetrice prin adăugarea de radiații lumionase cu lungimi de undă mai mici și care, experimental, a furnizat rezultate promițătoare.
-Spectofotometria: utiliează radiații luminoase cu lungimi de undă duale în tentative de a analiza conținutul unor spații închise pecum camera pulpară și a generat deocamdată doar rezultate experimentale.
-Tratamentul Laser Light: este o variantă experimental a Fluxometriei Laser Doppler, gândită pentru a elimina zgomotul de fond Indus de semnalele non pulpare și care utilizează senzori similari tehnicii LDF dar separați.
-Transiluminarea: utilizează o sursă puternică de lumină care permite identificarea modificărilor de culoare ce pot indica o patologie pulpară.Este utilă în identificarea liniilor de fisură dentară cu precădere pe dinții anteriori.
-Fotografia în lumină ultravioletă: examinează diferite tipare de fluorescență care pot permite identificarea prin contrast a unor modificări greu observabile în lumină vizibilă și este un adjuvant al altor teste pulpare.
Sursa: Manual de Odontoterapie Restauratoare, vol.2, Instrumentarul utilizat în Odontoterapia Restauratoare, Elena-Cristina Marocv, Ed. Ars Docenti Universitaria din București.
Teste de vitalitate pulpara
Comentarii