rezidentiat medicina dentara

Rezidentiat Ortodontie

Ortodonţia constituie o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu diagnosticarea şi corectarea anomaliilor dentomaxilare, alinierea corectă a dinţilor pe arcade şi refacerea ocluziei, adică modul de articulare al dintilor de pe cele două arcade, cu ajutorul aparatelor ortodontice, disjunctorului palatinal, contenţiei ortodontice . Durata rezidenţiatului de ortodonţie este de 3 ani, aceştia fiind astfel structuraţi:

  1. Etapa de angajare( 1 săptămână), luare în evidenţă, rezolvarea problemelor social-administrative, prezentarea la spitalul clinic şi clinica unde a fost repartizat, alegdespre www.doctoruldedintierea îndrumătorului şi fixarea planului de activitate.

  2. Stagiul clinic de ortodonţie( 3 ani) care cuprinde: ore de practică clinică şi preclinică, documentaţia a 10 cazuri tratate de medicul rezident, urmărirea în evoluţie a cel puţin alte 50 de cazuri, planificarea tratamentelor şi a planurilor de tratament pentru fiecare caz selectat şi evaluarea acestora în timp.
  3. Cursurile teoretice obligatorii care se vor desfăşura în paralel cu stagiul clinic:

Anul I:

  • discipline biologice şi medicale generale: 4 luni şi jumătate
  • subiecte ortodontice generale: 9 luni
  • bioetică: 1/2 lună

Smiling Physician near New FamilyAnul II:

  • sănătate publică dentară: 2 luni
  • tehnici ortodontice: 5 luni
  • tehnici speciale de tratament ortodontic: 2 luni

 

Anul III:

  • subiecte ortodontice de bază: 8 luni
  • proceduri de tratament ortodontic interdisciplinare: 3 luni
  • managementul sănătăţii: 1 lună
  • management în cabinetul de ortodonţie: 1 lună

După încheierea studiilor rezidentul va obţine titlul de medic specialist în ortodonţie şi ortopedie dento-facială. Pentru cei care au decis să se înscrie în cursa pentru ocuparea unui loc la rezidenţiatul de ortodonţie sau la oricare dintre specializările scoase la concurs aparat dentar invizibilde  Ministerul Sănătăţii este important să se cunoască bibliografia necesară unei pregătiri temeinice. Dacă vă număraţi printre aspiranţii la unul dintre locurile la rezidenţiat vă invit să citiţi Bibliografia pentru rezidenţiatul de medicină dentară. Numărul de locuri la rezidenţiatul de ortodonţie de anul acesta (2013) a fost diferit în funcţie de necesarul fiecărui centru universitar în parte, astfel: 12 locuri au fost disponibile la Bucureşti,10 la Cluj-Napoca, 2 la Craiova, 8 la Iaşi, 5 la Târgu Mureş şi 6 la Timişoara. În anii precedenţi la rezidenţiatul de ortodonţie din Bucureşti au fost scoase la concurs 14 locuri în 2012 şi doar 10 în 2011.

 

2 thoughts on “Rezidentiat Ortodontie

  1. Tuce Robert spune:

    Buna ziua! As vrea sa stiu daca in cadrul rezidentiatului de ortodontie esti salariat? Unde se tine mai exact, in clinici?

    1. Ivanciu Crina spune:

      Buna ziua!
      Orele de practica se tin in clinici si pe parcursul anilor de rezidentiat primesti urmatorul salariu: 860 RON + bonuri in valoare de 200 RON lunar, in primul an; cu fiecare an aceasta suma creste cu aproximativ 100 RON. O noutate, de luna aceasta am inteles, se vor mai acorda niste burse in valoare de 150 EURO lunar, pe langa salariul mentionat mai sus, pentru fiecare rezident, adica nu trebuie sa indeplinesti niste conditii anume pt a primi acesti bani, doar sa fii rezident la ortodontie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *