Principalele glande salivare sunt cele submandibulare, sublinguale şi cele parotide, acestea din urmă sintetizând saliva parotidiana. Glandele parotide sunt situate în lojele parotideo-maseterine, lângă conductul auditiv extern, cântărind 25-30 g fiecare.
Funcţia de excreţie a salivei este posibilă datorită canalului de excreţie al glandei, numit şi ductul “Stenon”. Acesta prezintă un orificiu de deschidere, cel mai des întâlnit în dreptul celui de-al doilea molar maxilar. Saliva previne procesele distructive din cavitatea orală în mai multe feluri.
Fluxul salivar contribuie la îndepărtarea bacteriilor patogene și a substratului aleimentar, care le asigură suportul metabolic. Saliva mai conține câțiva factori, precum ionul tiocianat sau lizozimul, care au acțiune bactericidă. Pe lângă acești factori, în salivă mai sunt prezente și imunoglobine (anticorpi) care pot distruge bacteriile cauzatoare de carie. În general, saliva este de 2 tipuri:
Secreția seroasă, care conține în cea mai mare parte o enzimă numita ptialină ce ajută la digestia amidonurilor și secreția mucoasă, care conține mucină ce are rol lubrifiant asupra cavității orale. Glandele parotide produc aproape în intregime salivă de tip seros. În condiții de repaus, contribuția glandelor parotide la formarea salivei totale este de 21%, pe când dupa o simulare acidă, acestea participă cu 40% la formarea fluidului oral.
Saliva parotidiană se pate recolta cu ajutorul unei capsule cilindrice, care se fixează la orificiul de vărsare al ductului Stenon
Astfel, saliva va fi aspirată prin presiune negativă cu ajutorul unei pompițe. În caz că nu avem la dispoziție o cantitate satisfăcătoare de salivă, putem stimula secreția pacientului prin mestecarea de vitamină C sau fără modificarea compoziției salivei, prin pensarea nasului și efectuarea respirației orale timp de câteva minute, uscarea mucoasei constituind ulterior un stimul secretor. În urma recoltării, probele pot fi trimise în laborator pentru efectuarea diferitlor investigații.
Debitul salivar normal este în medie de 0,3-0,5 ml/min şi este foarte dificil de apreciat deoarece acesta depinde de o mulţime de factori. Pe durata somnului, prin dispariţia stimulilor externi, debitul salivar scade până la valori de 0,05 ml/min. În timpul zilei, creşterea fluxului salivar la peste 0,5 ml/min se numeşte hipersalivatie sau sialoree, iar scăderea acestuia sub 0,3 ml/min se numeşte hiposalivatie sau hiposialie, aceasta putând fi însoţită de xerostomie sau senzaţie de gură uscată.
Factori care influienteaza debitul salivar
- Vârsta: la copii fluxul salivar este mai scăzut, iar apoi până în vârsta de 20 de ani se înregistrează o creştere progresivă.
- Sexul masculin prezintă valori mai ridicate la grupele de vârstă de 5-10 şi 20-40 de ani, iar cel feminin la grupele de vârstă de 10-15 ani şi peste 40 de ani.
- Factorii psihici au de asemenea o importanţă crescută, precum am punctat mai devreme, în timpul somnului din cauza dispariţiei stimulilor externi se va produce o scădere a fluxului salivar.
În sarcină, fluxul salivar este mai scăzut, gravida fiind predispusă la mai multe afecţiuni dentare pe parcursul sarcinii. Substanţele farmaceutice precum tranchilizantele, hipotensoarele sau unele antibiotice, pot determina scăderea fluxului salivar.
Saliva parotidiana
Comentarii