Afectiuni si tratamente, Pacienti

Imobilizarea dentara

Mobilitatea dentară reprezintă consecinţa unor modificări patologice complexe reprezentate în principal de distructia parodontiului marginal printr-un proces inflamator cu caracter cronic. Această inflamaţie este favorizată de factori precum agresiunea bacteriană, abaterile morfologice, predispoziţia individuală, factori generali sau iatrogeni.
images

Imobilizarea dentară este o metodă de reabilitare ocluzală şi parodontală prin care se angrenează dintii mobili intr-un bloc capabil să reziste la forţele cu rol patogen agravant asupra parodontiului marginal.

Sisteme de imobilizare fixe sau mobile? 

Sistemele de imobilizare mobile:

  • nu necesită pierdere de substanţă dura dentară;
  • se pot îndepărta şi igieniza;
  • au un preţ de cost scăzut;
  • datorită multiplelor îndepărtări pot determina traumatisme asupra parodontiului în cazul depăşirii retentivitatilor.

Sistemele de imobilizare fixe:

  • necesită pierdere de substanţă dura dentară;
  • eforturi tehnice şi clinice;
  • sunt preferate de către bolnavi;
  • repartizează forţele echilibrat pe întregul grup dentar.

Care este efectul depulparii dinţilor parodontotici?

  1. Se întrerupe o sursă de excitaţie patogenă.
  2. Se scoate din circuitul vascular o zona de stază.
  3. Se intensifica irigaţia vasculară parodontală.
  4. Se realizează condiţii pentru o imobilizare fixă, intracoronara şi intraradiculara, rigidă şi eficientă.

Momentul aplicării sistemelor de imobilizare poate fi înaintea altor proceduri terapeutice sau după tratamentul medicamentos şi chirurgical.

Imobilizarea trebuie să preceadă intervenţia chirurgicală în cazul unei mobilităţi foarte mari pentru a evita traumatismele parodontiului marginal, ale pachetului vasculo-nervos sau avulsia accidentală a dintelui.

În cazul în care mobilitatea este mică sau medie este de preferat ca tratamentul să se facă după intervenţia chirurgicală pentru a nu stânjeni actul chirurgical şi pentru a beneficia de un interval de tatonare a şansei de vindecare. lingual01_3_3885405535

Alegerea metodei de imobilizare 

Imobilizarea temporară asigura pentru o perioada scurtă de timp condiţii favorabile vindecării parodontiului şi este indicată dinţilor cu parodontită marginala cronică profundă recentă şi cu mobilitate redusă.

Dacă după 2 luni de la imobilizare dintii devin mai fermi se poate renunţa la aceasta cu condiţia unor controale o dată sau de două ori pe luna timp de 6 luni, perioada de timp în care trebuie să existe aceeaşi reducere a mobilităţii.

Dacă după 2 luni de la imobilizare mobilitatea se menţine se poate consitui o imobilizare de durata prin intermediul unor sisteme mai rezistente (extracoronare sau intracoronare).

Care sunt cerinţele pe care trebuie să le indeplindeasca o bună imobilizare? 

  1. Să nu genereze trauma ocluzale sau articulare;
  2. Să nu genereze forţe ortodontice;
  3. Să permită autocuratirea şi întreţinerea artificială;
  4. Să realizeze pierderi minime de ţesut dur dentar;
  5. Să protejeze părţile moi şi parodontiul marginal;
  6. Să restabilească funcţiile aparatului dento-maxilar;
  7. Preţ de cost cât mai scăzut;
  8. Să nu afecteze vitalitatea dintelui.

Datorită faptului că imobilizarea dentară solicită timp şi efort atât din partea medicului cat şi a pacientului, utilizările sale se restrâng ajungând să fie preferată extracţia dinţilor mobile urmată de protezare prin mijloace convenţionale.

Trebuie înţeles faptul că boală parodontală nu trebuie pusa pe acelaşi plan cu edentatia că o complicaţie, cea din urmă putând fi evitată printr-o imobilizare bine pusă la punct.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *