Cuvântul „anestezie” provine din limba greacă, unde înseamnă „fără senzaţie” și reprezintă o stare de pierdere a sensibilității dureroase, a reflexelor musculare sau a stresului intraoperator, indusă farmacologic.
Anestezia în practica stomatologică se poate împărți în două mari clase: anestezia regională sau loco-regională și anestezia generală.
Anestezia regională are ca scop inhibarea reversibilă a durerii într-o anumită zonă a organismului pentru o perioadă bine determinată de timp. Acest lucru este posibil prin injectarea unei cantități exacte de anestezic la nivelul țesuturilor respective.
Anestezia de contact sau anestezia topică este primul tip din clasa anesteziilor regionale. Aceasta constă în aplicarea substanței anestezice pe suprafața mucoaselor prin pulverizare sau badijonare. Efectul se va realiza prin difuzia anestezicului la nivelul terminațiilor superficiale și va dura aproximativ 10-15 minute.
Anestezia prin infiltrație locală se realizează prin injectarea substanței la nivelul mucoaselor cavității bucale, în cazul intervențiilor chirurgicale de mică amploare. Cele mai utilizate substanțe sunt lidocaina și bupivacaina, asociate cu un vasoconstrictor pentru a reduce sângerarea. Tipul acesta de anestezie poate fi folosit în tratamentul abcesului dentar.
Anestezia intraligamentară constă în administrarea anestezicului prin injectare la nivelul ligamentelor periodontale. Tehnica este facilă pentru medic, iar instalarea se produce rapid, în aproximativ 30-40 de secunde. Din cauza injectării într-un spațiu inextensibil, redus, pacientul poate resimți durere în timpul procedurii.
Anestezia intraosoasă se face prin puncția corticalei externe și injectarea în osul spongios, anestezicul având efect rapid asupra unui grup de 2-5 dinți, dar nu și asupra părților moi.
Anestezia intrapulpară se efectuează cu ajutorul unui ac subțire, care se introduce în camera pulpară, unde depozitează o cantitate mică de soluție, efectul fiind spontan (câteva secunde).
Anestezia de tip plexal se adresează unui plex nervos prin abolirea senzațiilor în teritoriul respectiv. Anestezicul este introdus submucos, supraperiostal (deasupra osului) și difuzează și la nivelul țesuturilor moi înconjurătoare în aproximativ 3 minute. Tehnica este indicată pentru dinții maxilari și grupul frontal mandibular, deoarece la acest nivel osul este mai permeabil. Acest tip de anestezie se realizează în tratamentul cariei dentare și poate fi folosită chiar și într-o intervenție precum rezecția apicală.
Anestezia tronculară cuprinde întreg teritoriul unui nerv principal, cum ar fi nervii alveolari postero-superiori, inferior, lingual, bucal, infraorbital și nazopalatin. Avantajele tehnicii sunt intensitatea sporită a efectului și menținerea îndelungată a acestuia, ceea ce îi oferă clinicianului timp de lucru suficient.
Există situații particulare în care se preferă anestezia generală sau sedarea pacientului, atunci când acesta prezintă o stare de anxietate sau nu poate coopera. Substanțele anestezice se administrează fie intravenos, fie inhalator (prin intubație traheală), iar efectele obținute sunt: dispariția durerii, starea de inconștiență și relaxarea musculară. Spre deosebire de anestezia generală, sedarea presupune diminuarea conștienței, nu supresia acesteia. Indiferent de preferințele pacientului, medicul trebuie să evalueze corect starea fiecăruia și să indice tehnica de anestezie adecvată.
Comentarii