Considerată o leziune cu potenţial de malignizare, leucoplazia orala a fost definită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în 1978, drept “o pată sau placă albă, nu mai mică de 5 mm diametru, care nu poate fi înlăturată prin ştergere şi care nu poate fi clasificată în nicio altă boală diagnosticabilă”.
Ulterior, în 1995, OMS a revenit asupra definiţiei: “ Leucoplazia orala este o leziune predominant albă a mucoasei, care nu poate fi încadrată în niciun alt tip bine definit de leziuni; unele leziuni se vor maligniză”.
Leziunile cu potenţial de malignizare sunt leziuni care, deşi nu evoluează în mod obligatoriu spre cancer, prezintă un risc degenerativ crescut.
Pata sau placa leucoplazică are culoare albă sau gri şi poate apărea la nivelul mucoasei jugale (a obrazului), mucoasei sublinguale, în planşeul bucal sau la nivelul limbii.
Practic, este o îngroşare a mucoasei printr-un proces de hiperkeratoză-îngroşarea stratului superficial al epidermului. Este o reacţie de apărare a mucoasei orale la acţiunea factorilor iritativi ce acţionează perioade îndelungate.
Etiologia este incomplet elucidată, fiind considerată multifactorială.
- Fumatul este factorul etiologic principal în apariţia acestei leziuni. Mestecatul tutunului, de asemenea este incriminat.
- Alte posibile cauze de apariţie sunt consumul cronic de alcool, iritatiile cronice de natură mecanică (dinţi ascuţiţi, malpozitionati, lucrări protetice incorecte) , carenţele vitaminice, tulburări ale sistemului endocrin şi unele specii de virusuri.
Potenţialul de transformare într-un carcinom scuamos celular variază între aproape 0% şi 20%, pe o perioadă de urmărire de până la 30 de ani. Majoritatea leucoplaziilor orale nu se vor maligniza.
Caracteristic pentru aceste leziuni este faptul că ele nu pot fi înlăturate prin simpla ştergere de pe mucoasa orală, spre deosebire de leziunile din candidoza pseudomembranoasa.
În general, leucoplazia orala este asimptomatică. Rareori, pacienţii acuză discomfort sau dureri ci mai degrabă o sensibilitate la atingere, la lichide fierbinţi sau la consumul unor alimente condimentate. Dimensiunile pot varia de la câţiva milimetri la câţiva centimetri. În funcţie de textura şi culoarea leziunii, leucoplazia poate fi omogenă sau neomogenă.
Placardul leucoplazic omogen apare uşor elevat faţă de mucoasa orală înconjurătoare şi poate prezenta pe suprafaţă fisuri de adâncimi diferite.
Suprafaţa este neregulată comparativ cu leucoplazia omogenă.Poate avea aspect papular (relativ neted), nodular sau exofitic. Printre formele clinice se enumeră: eritroleucoplazia, leucoplazia nodulară, leucoplazia verucoasă şi leucoplazia patată.
Termenul de “leucoplazie verucoasă” este atribuit unei leziuni de mucoasa îngroşată, albă şi cu aspect papular. Leucoplaziile verucoase au un grad mare de keratinizare şi se observă mai ales la persoanele în vârstă.
Unele leucoplazii verucoase pot avea un ritm de creştere exofitic cu tendinţa de a invada treptat ţesuturile vecine, situaţie în care se poate folosi termenul de “leucoplazie verucoasă proliferativă”.
Leucoplaziile neomogene au un risc mai mare de transformare malignă comparativ cu leucoplaziile omogene.
Este caracterizată de prezenţa unor plăci, placarde leucoplazice verucoase, papulare, cu tendinţa de extindere în ţesuturile înconjurătoare.
Leziunile sunt exofitice (proeminente) şi au consistenţă crescută. Prezintă un risc crescut de evoluţie spre carcinom scuamos celular sau carcinom verucos.
De obicei, apare pe mucoasa obrazului în apropiere de comisura bucală (retrocomisural). De asemenea, eritroleucoplazia prezintă un risc mai crescut de malignizare faţă de leucoplaziile omogene.
În cadrul leucoplaziilor neomogene se mai descriu keratoza sublinguală-cu potenţial mare de malignizare datorită localizării într-o zona de maxim risc la nivelul cavităţii bucale; leucoplazia păroasă-determinată de infectarea cu virusul Epstein-Barr şi leucoplazia sifilitică- cauzată de Treponema pallidum.
Studiile recente au arătat că nu există un tratament de elecţie, universabil valabil, care să prevină transformarea malignă a leucoplaziei.
Unele tratamente pot vindeca pe moment leziunea, însă ea poate reapărea la o perioada de timp după instituirea tratamentului.
Indiferent de metoda de tratament aleasă, medicul va sfătui pacientul să renunţe la posibilii factori ce cauzeaza leucoplazia orala – fumatul şi consumul cronic de alcool. Urmărirea pe termen lung a leziunii este foarte importantă pentru detectarea din timp a semnelor de transformare malignă.
Pe lângă renunţarea la obiceiurile nesănătoase, pacientul va fi rugat să se prezinte o dată la 3 luni la control, iar în caz că leziunea suferă anumite modificări de aspect ce trădează o transformare malignă, se vor efectua biopsii repetate pentru stabilirea diagnosticului.
Îndepărtarea chirurgicală a leziunii leucoplazice a rămas metoda de tratament de elecţie pentru majoritatea specialiştilor. Chirugia clasică, cu laser, electrocauterizarea şi crioterapia sunt opţiunile de care dispun clinicienii la ora actuală. Eficacitatea acestei metode nu a fost demonstrată în toate cazurile. Chiar dacă au fost îndepărtate în totalitate, leziunile leucoplazice necesită urmărire pe o perioada lungă de timp, având în vedere capacitatea de recidivă, mai ales dacă factorii predispozanţi( fumatul) nu au fost îndepărtaţi.
Terapia medicamentoasă a fost îndelung studiată, însă fără rezultate concrete. Antiinflamatoarele, antimicoticele, precursorii şi derivaţii de vitamina A nu pot asigura prevenirea transformării maligne a unei leucoplazii.
