CANINUL SUPERIOR
TRATAMENTUL ORTODONTIC AL CANINULUI SUPERIOR INCLUS
Statistic, după molarul de minte incluşi, caninii sunt dintii cu frecvenţa cea mai mare de a rămâne incluşi. Frecvenţa caninului inclus este, conform unor studii realizate pe aproape 40000 de pacienţi în Europa, de aproximativ 1,5%-2.0%. Perioada de tratament ortodontic în cazul unui pacient cu canin inclus variază în funcţie de câţiva factori:
- poziţia în care a rămas inclus în raport cu locul lui pe arcadă;
- vârsta pacientului;
- prezenţa sau absenţa spaţiului pe arcadă destinat caninului;
- poziţia rădăcinii caninului.
Vizitele regulate la stomatolog pot preveni “blocarea erupţiei ” prin extracţia dintelui temporar care îl împiedică în traiectoria să spre arcadă. Coroana caninului superior blocat în erupţie poate să fie prezenţa fie înspre vestibular (spre obraz ) fie palatinal. Abordarea chirurgicală a caninului care a rămas blocat în palat este mai dificilă, gradul de dificultate depinzând foarte mult de distanţa faţă de locul unde ar fi trebuit să erupă în mod natural. Chiar şi caninul de pe arcadă inferioară (mandibulă) poate să rămână inclus însă aceste cazuri sunt mult mai rare. În clinică nostra am tratat un singur caz cu canin mandibular inclus. A fost nevoie de o intervenţie chirurgicală destul de complexă. În viitor, voi include cazul în prezentările de pe blog.
Ce înseamnă de fapt caninul inclus şi când putem spune că avem un canin inclus ?
Putem vorbi despre un canin inclus dacă la 2-3 ani faţă de vârstă la care ar fi trebuit să erupă în mod natural pe arcadă (11-12 ani), acesta nu este prezent. Prin urmare, dacă la 13-14 ani caninii superiori nu sunt prezenţi, e nevoie să mergem la un stomatolog pentru un control. Medicul dentist este în măsură să decidă dacă e nevoie de consultul unui ortodont în vederea montării unui aparat dentar. Probabil, în urmă cu 15-20 de ani caninul inclus nu avea nicio şansă de a a fi salvat, extracţia chirurgicală a acestuia fiind singură soluţie propusă. Indicaţia de extracţie se făcea mai ales atunci când caninul afecta în mod negativ rădăcina incisivului lateral sau chiar a incisivului central. Astăzi există ortodontia! Astăzi caninul inclus are o şansă reală!
Succesiunea de tratament pentru un canin inclus este următoarea:
1) Pacientul sau medicul stomatolog sesizează absenţa caninului pe arcadă şi eventual prezenţa unei umflături a gingiei fie în palat, fie pe suprafaţă vestibulară (dinspre obraz).
2) La un consult ortodontic se realizează de către medic,evaluarea clinică şi radiografică. Desigur, radiografia panoramică este foarte valoroasă, însă în acest caz se recomandă o radiografie ocluzală. În anumite situaţii, ortodontul poate face o recomandare către o tomografie computerizată. Informaţiile oferite de computerul tomograf sunt deosebit de precise. Din păcate, datorită costului ridicat şi a faptului că în Timişoara există un singur laborator ce realizează astfel de investigaţii, evaluarea cazului se face de cele mai multe ori doar pe cele două radiografii clasice.
3)
Se montează aparatul ortodontic.
4) Câteva zile mai târziu, se realizaeaza intervenţia chirurgicală, în care este evidenţiată suprafaţă caninului. Ortodontul şi chirurgul lucrează în echipa în această faza. Chirurgul descoperă caninul, iar ortodontul ataşează dispozitivul de ancorare, iniţiind tracţiunea de corectare ortodontică.
5) Se continuă tratamentul ortodontic de redresare a caninului prin mijloace specifice fiecărui ortodont în parte.
Durata perioadei de tratament ortodontic în cazul redresării caninului inclus este mai mare decât al unui tratament simplu de aliniere. Se poate ajunge, în funcţie de vârstă pacientului, la o durata de până la 3 ani de tratament.
