Eficienţa tratamentului protetic prin orice tip de proteză fixă sau mobilizabilă, depinde în cea mai mare parte de gradul de precizie al amprentei dentare.
Din punct de vedere stomatologic, amprenta reprezintă copia în negativ a unor structuri anatomice ale cavității orale (câmpul protetic). Această copie va servi ulterior pentru turnarea materialelor din care vor fi confecționate modelele, copiile pozitive ale câmpului protetic.
Adesea, în practica stomatologică, mai putem întâlni termeni precum amprenta duplicat, amprenta preliminară sau amprenta finală, care reprezintă copia unui model, copie în etapele intermediare ale tratamentului, respectiv amprenta folosită la realizarea lucrării protetice finale.
Amprentarea se realizează cu ajutorul unui suport rigid numit portamprentă și a unor materiale de amprentă care pot fi rigide, semirigide sau elastice. Portamprentele pot fi „standard” și au dimensiuni prestabilite în numere de la 0 la 4 sau „individuale”, realizate în laboratorul de tehnică dentară după o portamprentă preliminară a câmpului protetic.
Cu ajutorul amprentei se pot transmite mai departe informații referitoare la multiple elemente ale cavității orale, cum ar fi: dinții stâlpi cu suprafețele lor și limitele cervicale, crestele edentate (fără dinți), suprafețele dinților vecini, omologi, antagoniști, și nu în ultimul rând, relațiile de ocluzie mandibulo-maxilare. Aceste informații sunt esențiale pentru realizarea unor lucrări protetice precise și funcționale, asigurând astfel o reabilitare orală optimă pentru pacient.
Din punct de vedere al întinderii, amprentele se mai clasifică în:
- - amprenta unitară – un singur dinte
- - amprenta sectorială – un sector al arcadei
- - amprenta de hemiarcada – jumătate de arcadă
- - amprenta globală – o arcadă întreagă
Un material de amprentă trebuie să prezinte o serie de carcteristici:
- - plasticitatea – capacitatea de a fi deformat sub acţiunea unei presiuni minime, iar aceasta trebuie să fie cât mai scăzută
- - fidelitatea – exactitatea cu care materialul reproduce cele mai fine detalii ale câmpului protetic
- - elasticitatea – trebuie să prezinte un grad relativ care să permită îndepărtarea materialului de pe câmp, după ce acesta a făcut priză.
- - rezistenţa mecanică – trebuie să fie suficient de rezistent pentru a nu se rupe în momentul îndepărtării de pe câmp
- - stabilitatea dimensională – să nu sufere modificări din momentul dezinserției de pe câmp până în momentul turnării modelului
- - timpul de priză – trebuie să satisfacă cerinţele şi să poată fi modificat de medic în funcţie de cazul clinic
- - durata de depozitare – materialul să nu expire rapid după desigilare
- - preţul de cost – pot exista situaţii în care un material mai ieftin nu satisface condiţiile necesare, astfel amprenta va trebui refăcută; de aceea, un material ieftin nu este întotdeauna indicat.
- - plăcut pentru pacient – miros, culoare, gust plăcut foarte important pentru pacienţii sensibili şi mai ales pentru copii
După îndepărtarea amprentei din cavitatea orală, aceasta trebuie spălată pentru a înlătura saliva și sângele.
Apoi va urma dezinfecția cu o soluție chimică ce trebuie să aibă proprietăți antimicrobiene, antivirale, antifungice și un spectru cât mai larg posibil. De asemenea, nu trebuie să determine modificări dimensionale sau de suprafață asupra amprentei. Dezinfectantul poate fi aplicat prin înglobarea acestuia în materialul de amprentă, imersia amprentei pentru câteva minute în dezinfectant sau spray-erea amprentei cu soluție.
Cele mai folosite materiale de amprenta din zilele noastre sunt hidrocoloizii ireversibili cu reprezentantul de clasă alginatul şi elastomerii de sinteză cu siliconii de condensare sau de adiţie. Hidrocoloizii ireversibili conţin acid alginic extras dintr-o plantă marină. Acesta este livrat sub formă de pulbere care se va ameteca şi spatula impreuna cu o anumită cantitate de apă.
Alginatul este indicat pentru amprenta preliminară în edentaţia parţială sau totală, amprenta modelelor în scopul duplicării lor şi câteodată pentru amprenta aparatelor dentare.
Siliconii de condensare sau de adiție se prezintă sub formă de sistem bicomponent, format din bază și catalizator. În practica stomatologică, aceștia sunt utilizați pentru o gamă largă de amprente, cei de adiție având o fidelitate superioară față de cei de condensare.
Comentarii